Ministrul Justiției vrea un MCV național

Ministrul Justiției vrea un MCV național
Publicat: 29/02/2016, 12:52
Actualizat: 12/10/2016, 19:27

„România este pregătită să renunțe la MCV, credem noi. România este pregătită să își asume propria evaluare prin cadrul unor mecanisme proprii care privesc în principal strategia de dezvoltare a mediului judiciar, dar și strategia națională anticorupție care, așa cum știți, anul aceste va fi updatată. Nu în cele din urmă, am discutat despre agenda europeană și despre dosarele promovate în cadrul acestei agende. România este un susținător tradițional al instrumentelor de promovare a unui spațiu de justiție, libertate și securitate consolidat”, a spus ministrul Justiției, Raluca Prună.

Aceasta a ținut să menționeze că discuțiile au vizat și probleme legate de proiectele europene care să asigure securitatea cetățenilor, în special pe probleme legate de terorism și spălare de bani. În final, Raluca Prună a precizat că este convinsă că „interesele naționale ale României și interesele Uniunii Europene converg în privința acestei agende de libertate, securitate și justiție”.

La rândul său, comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, a spus că primul punct pe agenda discuțiilor a fost cel referitor la justiție și a remarcat evoluțiile înregistrate în România din acest punct de vedere.

„România a făcut multe eforturi pentru combaterea corupției și pentru a proteja sistemul juridic. Ați văzut progresele justiției, rezultatele sunt foarte încurajatoare. Am discutat mai ales despre cum poate fi consolidat sistemul juridic. România a avut câteva propuneri, una dintre ele se leagă de schimbul de dosare ale infractorilor și ale persoanelor suspectate de terorism. Am vorbit și despre frauda de fonduri europene. Această fraudă va fi împiedicată de procurorul european și sunt fericită că România este alături de noi”, a declarat Jourova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×